Primul gol
Al doilea gol
Al treilea gol
Al patrulea gol
Ne aflam intr-un moment istoric pentru internet, care trece prin una dintre cele mai importante schimbari de la aparitia sa, in urma decizii Icann care a permis ‘liberalizarea’ adreselor web. Icann este numele organizatiei care gestioneaza numele de domenii internet. Aceasta a fost votat, la Paris, in unanimitate in facvoarea acestei propuneri.
Din acest moment, orice cuvant sau combinatie de litere poate deveni domeniu de internet. Mai precis, adresele web nu mai sunt incastrate in standardul .com sau .ro, oamenii sau firmele putand sa aleaga o combinatie de tipul ‘.ion’sau ‘.vasile’, spre exemplu.
De asemenea a fost luata si o alta decizie, de a introduce nume de domenii scrise in limbi asiatice, arabe sau altele, anunta BBC.
‘Deschidem o noua poarta pentru internet si cred ca acest lucru nu trebuie subestimat’, a declarat Roberto Gaetano, membru Icann. ‘Este un mare pas inainte pentru dezvoltarea internetului - va ajuta mult mai
multi oameni care pana acuma nu intrau in mediul online’, a precizat Emily Taylor, directoarea centrului national britanic pentru internet, citata de BBC.
Am descarcat demo-ul de la Fifa 2009 asa cum fac in fiecare an de vreo 5 ani incoace si jocul este foarte schimbat. Evident, tot 22 de jucatori sunt pe teren care alearga dupa minge dar engine-ul grafic este schimbat. Sa detaliez: Am un sistem bunicel cu toate acestea jocul imi merge binisor la detalii minime si 800×600. Sper totusi ca sa fie doar demo-ul asa si pana in momentul in care jocul va fi lansat oficial sa-l mai “adapteze”.
Ce-am observat:
-tastele nu mai sunt aceleasi, am observat pana acum ca “centrarea” se da cu tasta “R” -acum iti poti controla jucatorul si cu mouseul! -jucatorii se comporta diferit atunci cand sunt faultati, depinzand de unghiul din care sunt faultati, de viteza,etc. -se vede mai evident diferenta de gabarit dintre jucatori. -se vad venele jucatorilor si ale arbitrilor…sa va faceti o idee privind nivelul detaliilor; -iarba 3D, hmm interesant.Sper ca in octombrie, cand va fi lansat jocul full, sa mearga si pentru sistemele medii.
Va rog sa va exprimati parerea cu privire la acest joc.
De aici puteti downloada varianta Fifa 09 demo si aici am pus eu un patch destul de interesant. La acest patch aveti mai multe optiuni:
-puteti sa va alege-ti dificultatea(beginer,amator,semipro,profesional,world class, legendary)
-aveti si penalty mode
-si va mai alege-ti si cate minute sa aiba repriza(2,4,6,8,10,12,45,90)

O statuie din aur masiv care o reprezintă pe top modelul Kate Moss, având o valoare de 1,5 milioane de lire sterline (1,88 milioane de euro), a fost dezvelită, joi, la British Museum din Londra.
Intitulată "Siren", sculptura este o lucrare a artistului Marc Quinn, fiind , totodată, cea mai mare statuie din aur masiv care a fost realizată în lume din antichitate până în prezent, informează cotidianul Telegraph.
"Am considerat că următorul lucru pe care trebuie să-l fac este să realizez o sculptură a unei persoane care reprezintă idealul de frumuseţe al momentului", a declarat Quinn, explicând de ce a ales-o pe Moss drept model.
Statuia, care cântăreşte 50 de kilograme, va putea fi vizitată la Galeria Nereid din cadrul British Museum.
Aceasta este a doua oară când artistul londonez o foloseşte pe Moss drept muză. Recent, el a mai realizat o sculptură intitulată "Sphinx", o lucrare din bronz vopsit în alb, care o reprezintă pe Moss într-o poziţie de yoga.
Sculptura a fost inclusă în expoziţia intitulată "Statuephilia", ce adună lucrări semnate de mai mulţi artişti contemporani şi care urmează, de asemenea, să fie vernisată la British Museum.
Quinn mai este cunoscut şi pentru lucrarea "Self", un bust autoportret, realizat din aproape patru litri din sângele său îngheţat.
Specialistii americani au descoperit o pastila care ajuta oamenii sa se mentina in forma prin crearea senzatiei de extenuare a muschilor, care are drept consecinta o ardere rapida a grasimilor, potrivit dailymail.co.uk.
Expertii sunt de parere ca medicamentul ar putea fi benefic in prevenirea unor boli diverse, de la obezitate la distrofie musculara. Pana si starea de slabiciune specifica varstei inaintate poate fi controlata cu ajutorul acestei pastile, considera cercetatorii americani.
"Avem exercitiile fizice intr-o pastila", a declarat profesorul Ronald Evans, de la Institutul Salk, din California, care a demonstrat pe cobai efectele acestui medicament.
Soarecii sedentari care au facut, timp de patru saptamani, tratament cu AICAR au reusit sa arda mai multe calorii si grasimi decat animalele netratate. Testati fizic, soarecii tratati au reusit sa alerge o distanta cu 50% mai mare decat ceilalti. Conditia lor fizica s-a imbunatatit, rezultatele fiind surprinzatoare, a indicat profesorul Evans.
"Pacaleste muschii, dandu-le senzatia ca sunt lucrati zilnic", a spus acesta.
Doctorul Colin Waine, de la National Obesity Forum, a catalogat studiul drept "important", insa a precizat ca, in prezent, cele mai bune metode de a combate problemele de greutate sunt o dieta sanatoasa si sportul.
Un barbat din SUA a scapat doar cu rani minore dupa ce un autovehicul a intrat din plin in fast-foodul in care se afla, informeaza BBC News.
Individul era asezat la o masa, langa fereastra in momentul in care masina a intrat in restaurant.
Kenneth Anderson, victima, se afla intr-un restaurant in Carolina de Nord cand un sofer a scapat de sub control volanul masinii pe care o conducea, intrand direct prin geamuri. Impactul l-a aruncat pe Anderson de la masa direct pe barul restaurantului.
Capitanul si simbolul lui Juventus, Alessandro del Piero, face in sezonul care urmeaza 16 ani de cand joaca in culorile lui Juventus.
Alessandro del Piero bate record dupa record la Juventus. Dupa ce a batut recordul legendei lui Juventus, Gaetano Scirea, strangand peste 552 de aparitii pentru "bianconerri" , Alessandro del Piero implineste in acest sezon 16 ani de cand a venit la Juve de la Padova.
Del Piero este poate cel mai bun jucator al torinezilor din toate timpurile alaturi de Scirea, John Charles, Omar Sivori, Zinedine Zidane, Roberto Bettega, Michel Platini, Dino Zoff si Claudio Gentile.
Rihanna are interzis de la iubit sa se mai imbrace sumar.
Cantaretul Chris Brown este ingrijorat ca prietena lui va atrage prea multi admiratori de sex masculin daca mai umbla "dezbracata".
"Chris o adora, dar devine putin gelos cand aceasta se imbraca sumar. Costumele ei de scena sunt indraznete, iar cand nu este pe scena ii place sa impresioneze", a declarat un apropiat al cuplului.
Chiar daca prietenul Rihannei nu este de acord cu modul ei de a se imbraca, artista se incapataneaza sa isi arate in continuare formele.
"Este sexy si adora sa se imbrace sexy", a mai declarat iubitul Rihannei.

Michael Schumacher, septuplul campion mondial, a dezvaluit presei motivul pentru care a decis sa puna capat carierei sale in Formula 1.
El a spus ca principalul motiv a fost aducerea la Ferrari a lui Kimi Raikkonen, care i-ar fi devenit coechipier in cazul in care germanul si-ar fi continuat cariera.
Shumacher a ales insa sa se retraga pentru ca prietenul sau, Felipe Massa, sa poata ramane in continuare la scuderia italiana, pentru care concureaza si in prezent.
"M-am retras pentru ca nu voiam ca prietenul meu Massa sa ramana fara volan!", a spus "Schumi" cotidianului Blick, care a dezvaluit ca ar fi putut sa ramana pilotul lui Ferrari si in 2007, insa coechipier i-ar fi fost Kimi Raikkonen, nicidecum brazilianul.
V12 Design este o companie italiana care a creat un prototip de laptop cu doua ecrane si care pretinde ca il poate transforma intr-un produs real in mai putin de doi ani. Conform lui Valerio Cometti, directorul firmei, laptop-ul este deja la a doua generatie si un producator american s-a implicat in dezvoltarea sistemului.
Se stie ca tehnologia multitouch a devenit in voga odata cu aparitia iPhone-ului, iar modelul Canova 2 de la V12 Design o va incorpora. Pe una din cele doua suprafete va putea aparea la cererea utilizatorului o tastatura virtuala. Portabilul se va adresa insa in primul rand designerilor si persoanelor care presteaza o activitate de creatie, fiind dotat si cu un stilus. Mai mult, el va putea fi folosit ca o carte de cei care obisnuiesc sa citeasca mult.
Angelina Jolie, a nascut sambata sera gemeni-un baiat si o fetita.
Actrita in varsta de 33 de ani a nascut prin cezariana la clinica Santa-Maria a Fundatiei Lenval din Nice, Franta.
"Copii sunt bine. Operatia a decurs perfect. Angelina are o stare de spirit foarte buna. Brad Pitt a fost langa ea, el i-a fost alaturi si totul a fost bine. Atat mama cat si tatal sunt foarte fericiti" a declarat Michael Sussmann, medicul care a avut grija de actrita.
Brad si Angelina au ales nume pentru noii membri ai familiei, baiatul se numeste Knox Leon iar fetita Vivienne Marcheline.
In prezent cuplul are sase copii. Pe langa noii nascuti Angelina si Brad mai au o fiica biologica Shiloh si trei copii adoptati: Maddox, Pax si Zahara.
Rapperul american Kanye West este foarte mandru de inventia sa, acesta a descoperit ceva miraculos- formula tabletelor care te transforma in vedeta!
Medicamentul minune este promovat sub denumirea de "Be Kanye Tablets", iar rapperul garanteaza pentru efectul lor.
"De cate ori nu v-ati gandit ce minunat e sa fii celebru si puternic? Aceste pastile vor scoate la iveala superstarul din voi toti", declara starul.
Nu e nevoie decat de o pastila si esti gata sa cuceresti lumea!
1. Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar romanii trageau, cu succes, cand in unii, cand in altii.
2. Zoe si Tipatescu se iubeau pe la spate...
3. Dimitrie Cantemir a avut un rol insemnat in viata sa.
4. Ion Creanga s-a nascut intre anii 1887-1889.
5. Semnele de punctuatie explica ca limba romana de aceea a aparut, ca sa aiba virgule si puncte.
6. Cica imparatul avea o gradina mare, si in fund un mar
7. Mircea cel Batran l-a luat la misto pe Baiazid, pentru ca acesta din urma se dadea mare
8. Orheianu sta drept pe cal, de parca avea un bat infipt undeva.
9. Calistrat a facut pipi pe el, cum se mai spune in popor, cand a observat ca Vitoria e atat de desteapta
10. Sinonimul cuvantului "pace" este "hai la razboi"!
Discuţiile aprinse de pe Hub-urile DC vor avea din toamnă un nou subiect: FIFA 2009. Electronic Arts pune la punct ultimele detalii înainte de lansare şi promite să introducă noi tactici, driblinguri şi scheme de joc. Fanii FIFA au motive întemeiate să aştepte cu sufletul la gură apariţia celui mai popular simulator sport deoarece producătorii au anunţat nu mai puţin de 50.000 de combinaţii tactice posibile.
Microbiştii care joacă seria FIFA încă de la începuturile sale (FIFA ’94, dar FIFA ’97 a fost primul din serie cu o grafică şi moduri de joc cât de cât apropiate de ceea ce vedem acum) sunt destul de sceptici la afirmaţiile făcute de Electronic Arts. De la FIFA ’98 încoace, schimbările au fost mai degrabă la nivel grafic (fără să revoluţioneze) decât la nivel tactic. În orice caz, chiar dacă FIFA 2009 nu va avea 50.000 de combinaţii (oare cine stă să le numere şi să le descopere pe toate?), grafica mai evoluată, listele de jucători şi echipele actualizate ne vor face să abandonăm vechea versiune (FIFA 2008) fără să stăm pe gânduri.

Fifa 09 apare in toamna!
Sperăm ca echipele româneşti din fruntea campionatului să fie şi ele prezente, dar nu cu jucători retraşi din activitate sau cu numele scrise greşit.
Despre principalul concurent al FIFA 2009, Pro Evolution Soccer 2009 (PES 2009), nu se ştie încă nimic. Acum să ne concentrăm atenţia asupra campionatului european din Austria şi Elveţia - mâine se joacă primele meciuri, iar luni România - Franţa. Un pronostic?Se stie ca orice tren, fie el personal sau intercity, trece prin fiecare statie din parcurs, diferenta constand in faptul ca trenul personal opreste in fiecare statie, iar rapidul sau intercity-ul doar in statiile importante. Cum ar fi insa ca fiecare statie sa dispuna de o instalatie speciala care sa suporte asa numitele “vagoane de calatori platforma”, acestea urmand sa fie preluate din mers de catre trenurile de mare viteza si lasate (tot din mers) in haltele de calatori stabilite conform mersului trenurilor.
In acest fel, s-ar economisi energie si timp: energie pentru ca nu ar mai fi necesara introducerea unor garnituri de trenuri personale, iar timp evident pentru ca vagoanele platforma vor fi preluate din mers si se vor deplasa cu viteza unui TGV.
Într-o competiţie slabă, Clint Eastwood e favoritul criticilor cu pelicula „The Exchange“.
Palme d’Or-ul ar putea căpăta cetăţenie americană, anul acesta, după o scurtă privire asupra reacţiilor criticilor la filmele din competiţia de la Cannes.
Clint Eastwood a strâns cele mai entuziaste epitete cu „The Exchange“ (cu Angelina Jolie), în special de la influentele reviste americane „Variety“ şi „The Hollywood Reporter“, iar pelicula de patru ore a lui Steven Soderbergh, „Che“, livrează un candidat puternic la premiul de interpretare - Benicio del Toro, în rolul lui Ernesto Guevara... Faptul că preşedintele juriului, Sean Penn, e un american, le dă încredere pariorilor că merg la sigur, cu atât mai mult cu cât Penn are o datorie veche la Eastwood, după ce filmul acestuia, „Mystic River“, i-a adus primul Oscar, în 2004.
Seară cu emoţii
Un Palme d’Or la schimb ar fi târgul perfect, dacă ceilalţi membri ai juriului - actriţele Alexandra Maria Lara, Natalie Portman, Jeanne Balibar şi regizorii Alfonso Cuaron, Sergio Castellito, Rachid Bouchareb, Apichatpong Weerasethakul - nu se vor opune. Premianţii vor fi anunţaţi în această seară, de la 19.30.
CANDIDAŢI
Ne lipseşte un „432“
Criticii francezi înclină balanţa spre curtea lor, punându-l în top pe Arnaud Desplechin, cu „Un conte de Noël“, o poveste de familie cu Catherine Deneuve (foto) şi Chiara Mastroianni în distribuţie.
În clasamentul întocmit zilnic de revista „Le Film Français“, pe baza voturilor a opt critici de la publicaţii prestigioase din Hexagon, stau bine la punctaj şi „Leonera“, a argentinianului Pablo Trapero, despre o femeie care-şi creşte copilul în închisoare, „Waltz with Bashir“, de Ari Folman, o animaţie-documentar despre masacrul din Beirut, drama „Le Silence de Lorna“, a fraţilor Dardenne (deja dublu „palmati“), şi „Gomorra“ lui Matteo Garrone, despre mafie. Pe ultima sută de metri, festivalul a mai oferit câteva surprize plăcute, niciuna însă de talia lui „432“, de anul trecut. E vorba de „Adoration“, al lui Atom Egoyan, şi de „Il Divo“, de Paolo Sorrentino, un portret ca un videoclip despre una dintre cele mai controversate figuri ale Italiei, Giulio Andreotti.
Multe dezamăgiri
Spre deosebire de ediţia precedentă, când competiţia era foarte strânsă, cea de-a 61-a are multe păcate, iar unul e capital: aproape jumătate din cele 22 de filme din selecţia oficială nu au ce căuta nici pe lista celui mai neînsemnat festival din lume. Iar la această categorie urcă pe „podium“ titluri ca „Serbis“, în regia filipinezului Brillante Mendoza - un film fără cap şi fără coadă despre un cinema bordel - „La frontière de l’aube“ a lui Philippe Garrel, o idilă trasă de păr, „La mujer sin cabeza“, a Lucreciei Martel (singura femeie din competiţie), sau „Blindness“, adaptarea nereuşită a lui Fernando Meirelles după „Eseu despre orbire“, de Jose Saramago.
Premiera de vineri seara, „Palermo Shooting“, a lui Wim Wenders, nu poate primi un calificativ mai nimerit decât „varză“. E un film despre un fotograf celebru, care se trezeşte într-o zi că viaţa lui e de fapt o dramă. Aşa că Wenders se pune pe treabă şi scoate la înaintare tot arsenalul de filosofie de pahar despre viaţă, moarte, suflet. Eroul nu numai că are coşmaruri cu Moartea (Dennis Hopper), îmbrăcată într-o pelerină argintie, dar Moartea mai şi trage cu arcul în el în timp ce adoarme în piaţa publică. Scena finală e antologică: fotograful are o discuţie „ochi în ochi“ cu Moartea (Dennis Hopper parcă tăvălit prin făină), printre altele şi despre cum omoară digitalul fotografia clasică. La final, Moartea îi cere doar atât: o poză.
Filmul confirmă din plin ipoteza că festivalul are câteva nume „de serviciu“, pe care le aduce în competiţie doar de dragul publicităţii.
Trustul Media Pro s-a hotarat sa-si sarbatoreasca actorii de telenovele, care i-au adus cel mai mare rating, in stilul Cannes.
Ultimul episod al productiei ce poarta marca Acasa TV, “Inima de tigan”, in care se va afla ce se intampla cu Roza (Nicoleta Luciu) si cu copilul lui Thierry (Cabral) va rula si pe marele ecran, la CinemaPro, pentru a fi vizionat in cadrul unei petreceri de gala intitulata “Inima de tigan - Marele final” de catre actorii si membrii staff-ului ce au realizat telenovela, impreuna cu cei mai norocosi fani (prietenii apropiati ai acestora)...
“Filmul” acestui episod va fi redat in timp real cu transmisia tv a postului Acasa. Mai mult, evenimentul va beneficia si de o transmisie in direct difuzata in cadrul unei editii speciale a emisiunii “Povestiri adevarate”, iar dupa incheierea se-rialului, Acasa TV va pune pe sticla, tot in direct, declaratiile actorilor de pe scena cinematografului.
Desi au mai sarbatorit o data in “satra” (n.r. - in famlie) incheierea filmarilor, protagonistii vor primi ca bonus pentru ratingul urias (care a atins chiar si 2.000.000. de telespectatori la ora difuzarii telenovelei ) o seara de gala fastuoasa.
Telenovela postului Acasa a insumat 188 de zile de filmare. Mai precis, noua luni si zece zile in care s-au tras 5.961 de secvente din care zece au fost omise si doar sase au fost refilmate. Filmarile au inceput pe data de 4 august 2007 la Paris si s-au finasslizat pe 14 mai 2008 la Buftea.
Dupa ce s-au cam facut de ras prin scoaterea din serviciul de updates a SP3 pentru XP la scurt timp dupa lansare, Microsoft se loveste de un nou val de proteste din partea utilizatorilor. Foarte multi se plang ca au probleme de drivere, de incompatibilitate intre aplicatii si chiar de stabilitate a sistemului de operare dupa ce au instalat Service Pack 3 pe XP.
Foarte grav este faptul ca Microsoft nu pare capabila sa iasa din pasa proasta in care se afla de vreo 2 ani incoace. Cam tot ce face Microsoft in ultima vreme este lovit de incompatibilitati si alte probleme indiferent ca este vorba de Vista sau de SP3 pentru XP.
Artiştii se laudă că şi-au investit banii câştigaţi din muzică fie în case sau maşini, fie în afaceri. Delia este cea care face notă discordantă şi, cu o sinceritate debordantă, a recunoscut că a cheltuit tot, până la ultimul bănuţ. Dar iată că învăţul are şi dezvăţ şi solista s-a pus, serios, pe economisit. Ce-i drept, mai mult forţată de împrejurări, întrucât spectacolele şi antrenamentele de la “Dansez pentru tine” au ţinut-o departe de magazine.
“Am cheltuit tot ce am câştigat din muzică!”, ne-a declarat Delia, cu zâmbetul pe buze, în urmă cu trei luni.
Noroc cu mama ei grijulie, care, din când în când, i-a mai “subtilizat” bani din geantă şi i-a depus într-un cont bancar, pe numele solistei, în speranţa că, la un moment dat, va strânge suma necesară pentu a-şi cumpăra o casă.
Şi iată că Delia este la un pas de a-şi vedea visul cu ochii, întrucât, în ultimele două luni, a făcut economii la sânge.
Astfel, solista şi-a pus deoparte banii câştigaţi la emisiunea “Dansez pentru tine”, aproximativ 15.000 de euro, dar şi cei încasaţi în urma concertelor, Delia având un tarif între 1.200 şi 2.000 de euro.
“A fost atât de ocupată, încât nu a avut timp să mai cheltuiască. E la pământ, din cauza oboselii. Pe toată perioada concursului (n.r. “Dansez pentru tine”), ea nu a vrut să renunţe la concerte şi a reuşit să facă economii impresionante. Nici nu s-a mai gândit să ia credit, pentru că a strâns aproape toţi banii pentru casă”, a declarat Matteo, iubitul ei, pentru Click!.
Şi chiar săptămâna viitoare, blonda va negocia achiziţionarea unui teren, pentru a-şi construi, în sfârşit, casa la care visează încă din vremea copilăriei. Mulţumită că a reuşit să-şi pună bani deoparte, Delia s-a văzut nevoită să-şi amâne puţin planurile pe plan muzical, din cauza emisiunii “Dansez pentru tine”.
Noul ei album e, însă, aproape gata, dar aşteaptă ca Smiley să-i mai compună o piesă, care va beneficia şi de un videoclip. “O dată cu Delia voi lansa şi eu albumul meu de debut, la care am lucrat îmreună cu Oliver Sterian, de la Voltaj, în studioul lui”, ne-a mai spus Matteo.
Merge cu duba la concerte
După ce, vreme de aproape zece ani, a condus singură tot timpul atunci când mergea în ţară, la spectacole, Delia s-a hotărât, în sfârşit, să-şi închirieze o dubă, al cărei şofer este tot timpul la dispoziţia ei, atunci când are concerte. “Drumurile deveniseră foarte obositoare şi, decât să conducă, preferă să doarmă în maşină”, ne-a spus iubitul ei.
Aproximativ 85.000 de persoane s-au înscris pe Internet pentru a participa la un reality show prin care va fi desemnat “cel mai bun prieten” al lui Paris Hilton, moştenitoarea celebrului lanţ hotelier, potrivit AFP.
Publicaţia People indica, joi, pe site, că aproximativ 85.000 de persoane s-au înscris pentru a participa la reality show-ul “I wanna be Paris new best friend” (Vreau să fiu noul “cel mai bun prieten” al lui Paris), care va fi difuzat pe postul de televiziune MTV.
Filmările vor începe luna viitoare. Cei care doresc să facă parte din anturajul lui Hilton pot să se înscrie pe un site special creat, www.parisbff.com. Publicul va vota 20 de finalişti, care se vor muta în aceeaşi casă cu Hilton şi vor învăţa de la “maestră” lucruri folositoare despre modă, petreceri şi cumpărături. Hilton nu a menţionat detaliile despre criteriile de selecţie a câştigătorului şi ce anume va obţine acesta.
Însă a spus că e vorba de o persoană “în care poate avea încredere, care nu o va înjunghia pe la spate ca mulţi din oraşul acesta (Los Angeles, n.r.) şi cu care se poate amuza”. Paris Hilton e una dintre vedetele excesiv de mediatizate în Statele Unite. Starleta a devenit celebră în 2003, după ce a apărut pe Internet o înregistrare video în care aceasta făcea sex cu fostul prieten, Rick Salomon.
În 2006, şi-a lansat primul album muzical. În 2007 a petrecut trei săptămâni în închisoare pentru câteva infracţiuni rutiere. Numele ei e însă asociat cu foarte multe produse care se vând în întreaga lume, iar Hilton, în vârstă de 27 de ani, e permanent urmată de o hoardă de paparazzi.Doi cascadori s-au ranit, miercuri, in timpul unor filmari in Italia la cea mai recenta productie "James Bond", "Quantum of Solace", la patru zile dupa ce celebra masina Aston Martin folosita de agentul secret a cazut intr-un lac din nordul Italiei.
Accidentul s-a produs in timp ce masina utilizata de cei doi cascadori a lovit camionul de turnare si apoi un zid. Unul dintre cei doi barbati, un cetatean grec, a fost ranit grav si a fost transportat in sectia de reanimare a spitalului Borgo Trento din Verona, nordul Italiei.
Actrita Natalie Portman a avut parte de o surpriza neplacuta zilele trecute: aflata la o iesire in parc, actrita a fost foarte uimita cand a vazut ca un caine s-a oprit langa ea, a ridicat piciorul si... si-a facut nevoile pe haina ei!
Patrupedul "vinovat" a scapat nepedepsit, desi actrita era vizibil suparata.
Actrita se afla insotita de iubitul ei, intr-o pauza de la filmari.
Cântăreaţa de 26 de ani a dat-o iar în bară. De data aceasta, a fost implicată într-un accident rutier destul de serios, care s-a petrecut sâmbătă noapte, pe o autostradă din Los Angeles, scrie Daily Mail.
Britney Spears se afla la volanul Mercedesului personal pe autostrada 101 când a lovit un automobil Nissan, ce rula înaintea sa. Acesta, ca efect al impactului, a acroşat o altă maşină.
Poliţia a fost chemată la locul faptei în jurul orei 8:20 seara, la puţin timp după producerea evenimentului, care a constatat că nu sunt victime şi gradul de avariere a automobilelor. Nimeni nu a fost acuzat, iar Britney, după ce i s-a făcut testul de alcoolemie, a putut pleca.
Patrick Kimball, ofiţer al California Highway Patrol, a declarat: „Spears conducea un Mercedes alb pe Autostrada 101 când a lovit spatele unui Nissan care era în faţa ei. Maşina lui Britney s-a izbit de spatele Nissan-ului, care, la rândul său, a lovit o altă maşină”.
Vedeta a mai avut probleme în trecut cu poliţia rutieră, fiind amendată pentru şofat fără permis de conducere ori pentru că nu a respectat culoarea semaforului.
Pe de altă parte, circulă informaţia potrivit căreia Britney s-ar fi împăcat cu fostul soţ, Kevin Federline. De curând, cei doi ar fi petrecut o minivacanţă în insula Maui (Hawaii), hotărând să îşi reevalueze relaţiile. Cu acest prilej, Kevin i-a dăruit un diamant de circa 120.000 de dolari.
„Atitudinea lui Kevin faţă de fosta soţie s-a schimbat cu totul. El a văzut că Britney a redevenit echilibrată şi că încearcă să îşi reconstruiască viaţa şi cariera”, a spus un apropiat al tatălui vedetei, Jamie Spears.
Frumoasa cântăreaţă Rihanna (20 de ani) şi-a prezentat miercuri seară, la o petrecere, noul tatuaj, după ce mai devreme vizitase un salon de specialialitate, în New York, scrie Daily Mail.
O colecţie de steluţe îi împodobeşte spatele, adăugându-se celorlalte patru tatuaje pe care artista le avea deja: o notă muzicală pe genunchi, un simbol reprezentând zodia Peştilor pe o ureche, o stea pe cealaltă şi textul unei rugăciuni în sanscrită pe şold.
După ce a părăsit salonul de tatuaje, Rihanna s-a îmbrăcat bine pentru a mască noua creaţie. La petrecerea la care a participat seara a fost însoţită de pritenul său, Chris Brown.
Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu sunt din nou la cuţite. După ce în luna noiembrie s-au certat ca la uşa cortului, uitând brusc de bunele maniere, iată că show-ul continuă. Mihaela Rădulescu şi-a dat din nou arama pe faţă şi a atacat familia Marin-Bănică: “Andreea şi Ştefan nu vor rezista împreună nici măcar 10 ani. Lui îi plac prea mult femeile!”
Deşi s-au străduit ani la rând să păstreze aparenţele în legătură cu “relaţia lor de colegialitate”, cum elegant o numeau ele cândva, iată că, în luna noiem-brie, Andreea şi Mihaela şi-au dat arama pe faţă.
Femeile lui Bănică jr. şi-au pus poalele în cap chiar şi când a fost vorba de viaţa Teodorei, fiica Lianei Stanciu şi a lui Miţă (Bere Gratis), bolnavă de cancer.
Andreea a găsit prilejul ideal de a-i strica imaginea Mihaelei, care a avut iniţiativa campaniei de strângere de fonduri pentru tratamentul micuţei, făcând comentarii veninoase la adresa acesteia, în cadrul emisiunii “Surprize, surprize”.
Ea a dat de înţeles că nu are încredere că banii strânşi în contul Mihaelei vor ajunge la Teodora, aflată la tratament la Viena. Apogeul disputei a avut loc în direct la emisiunea “100%” a lui Robert Turcescu (Realitatea TV), când “Zâna” a arătat telespectatorilor mai multe sms-uri primite de la Mihaela, în care era acuzată de rea-voinţă şi josnicie.
Tocmai când părea că securea războiului fusese îngropată, iată că Andreea a atacat-o din nou, zilele trecute, postând pe blog un comentariu menit să o scoată din minţi pe rivala ei:
“Când cineva îmi răsplăteşte gesturile făcute cu bună credinţă minţind pu-blic în privinţa mea, cu intenţia clară de a-mi pune reputaţia la îndoială, îmi rezerv dreptul de a clarifica lucrurile”. După care şi-a înşirat seria de reuşite profesionale, ca “semn de modestie”.
Atât i-a trebuit Mihaelei, care a răbufnit în emisiunea “Răi da’ buni” (Antena 2), atacând-o pe soţia lui Bănică jr. chiar în punctul sensibil:
“Nu cred că Andreea şi Ştefan vor rezista 10 ani împreună. El e un bărbat minunat, foarte talentat, dar care are un singur defect: îi plac femeile. Acesta este şi motivul despărţirii noastre! Ştefan a plecat cu altă femeie, iar eu mi-am făcut bagajele şi am decis să pun punct căsniciei”.
Contactat, Bănică jr. ne-a spus sec: “La orice întrebare răspund doar prin e-mail”. Numai că, până la închiderea ediţiei, nu am primit nici un comentariu.
Au o viaţă pe care mulţi oameni de rând o invidiază. Din punct de vedere material pot avea lucruri pe care ceilalţi nu şi le-ar putea permite. Şi totuşi vedetele parcă vor să demonstreze cu orice că nu sunt modelele sociale pe care le vede publicul. Comportamentul deviant este o constantă a celebrităţilor şi acest lucru se poate vedea numai răsfoind presa zilnică.
Furtul din magazine este una dintre ocupaţiile preferate ale starurilor. În limba engleză termenul utilizat este „shoplifting”, iar în Occident a devenit o „marcă înregistrată”.
Winona Ryder
Cel mai cunoscut caz de furt din spaţii comericiale este aproape patologic. Prinsă în anul 2001 în timp ce încerca să părăsească magazinul Saks Fifth Avenue cu haine în valoare aproximativă de 5.500 de dolari, actriţa a fost condamnată la efectuarea a 480 de ore de muncă în serviciul comunităţii, o amendă de 3.700 de dolari şi peste 6.000 despăgubiri magazinului cu pricina.
După ispăşirea pedepsei, Winona (36 de ani) părea că s-a cuminţit. Eroare. Pe 20 martie, anul acesta, presa relata că actriţa încerca să plece din Hollywood CVC Pharmacy cu o trusă de machiaj pentru care „uitase” să plătească.
Eric Clapton
Cunoscutul chitarist povesteşte în cartea autobiografică Clapton: the Autobiography că împreună cu prietenii săi se distra grozav furând din magazine şi devastând trenuri.
„Amicii mei şi cu mine furam din magazine în Cobham şi Woking. Luam un tren din Guildford, alegeam un compartiment gol şi îl distrugeam. Spărgeam oglinzile, dădeam jos hărţile, tăiam plasa pentru bagaje cu bricegele, făceam zdrenţe tapiţeria, apoi fugeam ţipând şi râzând”, povesteşte artistul.
Shelley Morrison
Actriţa din Will & Grace a fost prinsă în 2003 furând bijuterii în valoare de peste 400 de dolari de la magazinul Robinsons-May din Los Angeles. Interesant este că în serial, Morrison (acum în vârstă de 71 de ani) interpreta rolul unei menajere (Rosario), acuzată în mod constant de furt.
Adam Rickitt
Actor englez, Rickitt (28 de ani) este mai cunoscut pentru rolul Nick Tilsley din soap-opera Coronation Street. A fost arestat de poliţie pentru că nu a achitat contravaloarea pentru o bucată de caşcaval, o sticlă de HP Sauce şi o cană de cafea. Actorul a spus că veştile neplăcute legate de familia sa l-au făcut să uite să plătească produsele pe care le avea asupra sa. Incidentul s-a petrecut în oraşul Auckland din Noua Zeelandă.
Juwan Howard
Baschetbalist la Houston Rockets, Howard (35 de ani) a fost înregistrat de o cameră de supravheghere în timp ce încerca să fure o pereche de ochelari de soare, dintr-un magazin din Florida. Poliţia a raportat că sportivul a pus ochelarii în buzunar când vânzătorul nu era atent. Incidentul s-a petrecut în 2006, iar Howard câştiga atunci circa 6 milioane de dolari anual şi deţinea mai multe proprietăţi.
Olga Korbut
Fostă medaliată olimpică, fosta gimnastă a URSS Olga Korbut (52 de ani) a fost implicată într-un incident asemănător în anul februarie 2002. Ea a fost văzută în timp ce încerca să fure dintr-o băcănie din statul Georgia (SUA) produse în valoare totală de 19 dolari.
Jennifer Capriati
Jucătoare de tenis de mare succes, Capriati (32 de ani) a fost implicată în mai multe incidente, fiind arestată în decembrie 1993 pentru furt, iar în mai 1994 pentru posesie de marijuana. Ea a încercat să sustragă un inel din metal preţios dintr-un mic magazin din Florida.
Rex Reed
Criticul de film şi omul de televiziune Rex Reed (69 de ani) a petrecut o noapte la închisoare după ce asupra sa, la ieşirea dintr-un magazin de specialitate, au fost găsite trei cd-uri cu muzică pentru care nu achitase contravaloarea. Reed a susţinut că a uitat să le plătească, iar când s-a oferit să facă asta, a fost refuzat. În cele din urmă, acuzaţiile au fost retrase.
Bess Myerson
Fosta Miss America şi multă vreme politician de orientare democrată, responsabil în afacerile interne ale New York-ului, Bess Myerson (84 de ani) a fost prinsă furând dintr-un magazin, în anul 1987. Asupra ei s-a găsit o „pradă” de 44 de dolari.
Pete Doherty
Solistul trupei Babyshambles a fost suspectat că în 2006 a furat, împreună cu un grup de apropiaţi, instrumente muzicale în valoare de 120 de lire sterline dintr-un magazin de specialitate din Marea Britanie, agresând clienţii aflaţi în interior. Fostul iubit al modelului Kate Moss este un consumator de droguri notoriu şi a fost internat la dezintoxicare de mai multe ori.
Britney Spears
Pe 18 februarie 2008 cântăreaţa (27 de ani) a iscat din nou vâlvă în presă, de data aceasta pentru că a „uitat” să plătească pentru o haină în valoare de 200 de dolari, pe care a luat-o dintr-un magazin de modă din Los Angeles. Cele 25 de persoane care o însoţeau au început să se certe cu staff-ul magazinului când lui Britney i s-a cerut să achite produsul. Anul trecut ea a mai fost acuzată că a furat o perucă dintr-un sex-shop şi că nu a plătit consumaţia la hotelul „The Four Seasons” din acelaşi oraş.
Bai Ling
Tot în februarie, actriţa americană de origine chineză Bai Ling (37 de ani) a fost acuzată de vânzătoarea unui magazin de cadouri din incinta Aeroportului Internaţional din Los Angeles că a furat două reviste şi un set de baterii electrice. Actriţa a declarat ulterior că a făcut o „greşeală nevinovată”.

Vedeta pop Rihanna a marturisit intr-un interviu ca foloseste plasturii intr-un mod ceva mai neobisnuit... decat de obicei. Autoarea hitului "Umbrella" isi lipeste de obicei inaintea evenimentelor importante plasturii pe sfarcuri, pentru a evita fotografiile care "dezvaluie" mai mult decat ar vrea.
Mai mult, Rihanna a spus ca in copilarie era indragostita de Mariah Carey: "O iubeam. Mi se parea absolut fara defect. Imi placea si lookul acela etern pe care il avea Marilyn Monroe", a mai adaugat ea.
Presedintele american George W. Bush a comparat, astazi, efectul produs de recenta vizita a omologului sau francez Nicolas Sarkozy in Statele Unite cu "ultima incarnare a lui Elvis Presley", a declarat un oficial american.
Bush i-a multumit calduros lui Sarkozy pentru suplimentarea contingentului francez in Afganistan, in cadrul summit-ului de la Bucuresti, a adaugat oficialul citat.
Donald Trump, unul dintre cei mai bogaţi şi mai de succes antrepenori din Statele Unite, gazda emisiunii Ucenicul (The Apprentice), difuzată şi în România, vrea să dea o lovitură pe piaţa media din America, scrie people.com.
O sursă apropiată lui Trump susţine că acesta i-a propus prostituatei care l-a demis pe guvernatorul statului New York, Eliot Spitzer, să participe într-o ediţie a emisiunii sale de stil My Fair Lady, de la MTV.
Show-ul, care se va numi potrivit unor zvonuri Lady or a Tramp (Domnişoară sau târfă), va avea ca subiect reabilitarea a 15 tinere petrecăreţe la modul extrem, care trebuie transformate în nişte persoane mai aproape de o lady. „Este candidata perfectă”, spune sursa citată despre Ashley Alexandra Dupré, de 22 de ani.
Pentru moment, nici Alexandra Dupré, nici Donald Trump nu au oferit vreun comentariu.
Antrepenorul are la activ o astfel de reabilitare, în persoana Tarei Conner, Miss USA, pe care a trimis-o la un centru de asistenţă, în decembrie 2006.
Alexandra a devenit o vedetă după scandalul sexual în care a fost implicat fostul guvernator la New Yorkului, Eliot Spitzer, care a apelat în repetate rânduri la serviciile sale în calitate de prostituată. În cele din urmă acesta a fost nevoit să îşi prezinte demisia. Alexandra a câştigat în schimb sume importante ca urmare a publicităţii.
Mihaela Radulescu, moderatoarea emisiunii “Duminica in familie”, isi rotunjeste veniturile din activitati desfasurate in Republica Moldova, SUA, Israel, Germania si Italia.
Dupa ce si-a facut, in Romania, ”ucenicia” in meseria de maestru de ceremonii, ea si-a largit aria de activitate, acceptand oferte multinationale.
Mihaela Radulescu isi...schimba obiectul de activitate. Producatoarea si prezentatoarea emisiunii “Duminica in familie” isi rotunjeste veniturile din activitatea de M.C. (maestru de ceremonii) la diverse evenimente comerciale.
Desi inceputul a fost timid si gratuit, dupa o perioada, aceasta a ajuns sa fie solicitata din ce in ce mai mult pentru calitatile sale de maestru de ceremonii.
Indiferent daca este vorba de banci, firme de masini, de telefonie, grupuri de investitori, magazine de lux, firme de bijuterii, de ceasuri sau companii internationale, pe zi ce trece, agenda Mihaelei devine neincapatoare.
“Sunt saptamani in care am zilnic cate un astfel de eveniment, dar sunt si perioade in care le refuz pe toate, pentru ca vreau sa stau acasa cu baiatul meu”, povesteste vedeta Antenei, care, mai nou, a ajuns sa primeasca si sa accepte astfel de oferte si de peste hotare.
Solicitarile au venit din Israel, tara de origine a sotului ei, Germania, Italia, SUA si, nu in ultimul rand, din Republica Moldova.
Intalnire cu primarul din New York
In State, Mihaela a fost aleasa sa prezinte “Festivalul Romaniei pe Broadway”, eveniment in cadrul caruia romanii stabiliti in “Tara tuturor posibilitatilor” isi dau intalnire in fiecare an.
In timpul acestei vizite, imbinand utilul cu placutul, Mihaela va realiza un interviu cu primarul celebrului oras american, New York, si va intervieva un laureat al premiului Nobel, materiale ce se vor regasi in colectia video de interviuri realizata de aceasta.
Un deceniu de “Duminici in familie”
Gazda perfecta a emisiunii “Duminica in familie” va imbraca haine de sarbatoare, duminica, 3 martie, in editia care marcheaza primul deceniu de difuzare, prilej cu care actori, cantareti, politicieni, sportivi si oameni obisnuiti vor fi premiati cu trofeul “Duminica in familie”, in Clubul Bamboo din Capitala.

Cartierul Dorobanţi, una dintre cele mai selecte zone ale Capitalei, s-a umplut de VIP-uri. Şi înainte de Revoluţie, cartierul era unul exclusivist, în sensul că vilele de aici erau locuite de mai-marii acelor timpuri.
Vremurile s-au schimbat, însă, şi odată cu ele s-au schimbat şi unii dintre proprietarii caselor din Dorobanţi. Aşa că nu e deloc greu să te întâlneşti pe străduţele care poartă numele capitalelor lumii cu actualele VIP-uri, cum ar fi politicieni, cunoscuţi şi prosperi oameni de afaceri sau oameni de televiziune.
Familia Şucu locuieşte într-un penthouse
Cuplul Diana Lăscărescu - Dan Şucu, ea - fostă prezentatoare a jurnalului de ştiri de la TVR 2, el - un afacerist de succes şi fost soţ al Cameliei Şucu, locuieşte într-un imobil luxos, pe strada Praga. Soţii Şucu, împreună cu băieţelul lor, Dan Matei, locuiesc la etajul trei al blocului, într-un apartament tip penthouse.
Nicoleta Luciu vine la salonul deschis în casa lui Chiliman
Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, nu locuieşte în cartierul Dorobanţi, însă el deţine aici, pe strada Varşovia, un imobil impresionant, care este închiriat unor firme de renume, cum ar fi “Dent-A-America” (o clinică stomatologică de lux, unde au fost văzuţi venind atât Adrian Năstase, cât şi Ion Iliescu) şi “Deesse of Switzerland” (un salon de înfrumuseţare exclusivist, unde vedete precum Nicoleta Luciu sau Andra vin adesea).
Teodor Meleşcanu şi-a închiriat apartamentul
Pe strada Varşovia, chiar vizavi de vila primarului Andrei Chiliman, Teodor Meleşcanu deţine, la etajul 1 al unei vile, un apartament, pe care, însă, l-a închiriat. Teodor Meleşcanu nu mai locuieşte aici, de când soţia sa, Felicia Meleşcanu, a decedat.
Tatulici, într-un complex nou
Realizatorul de televiziune Mihai Tatulici locuieşte pe strada Washington, într-un apartament aflat într-un complex de blocuri de lux. Jurnalistul este văzut adesea de vecini plimbându-şi căţelul, un caniche gri.
Gigi Becali a devenit, nu demult, proprietarul uneia dintre cele mai frumoase şi somptuoase clădiri din cartierul Dorobanţi. Palatul de pe Aleea Alexandru, care are vedere şi la Şoseaua Aviatorilor, a fost mulţi ani la rând reşedinţa ambasadorului Argentinei.
Vântu are o piramidă de sticlă în curte
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu deţine o vilă impresionantă pe strada Paris, imobil în care, înainte, funcţiona Institutul “Cervantes”. La o aşa casă, Vântu are şi o curte pe măsură. În mijlocul acesteia, se înalţă o piramidă din sticlă, care acoperă o piscină.
Casa lui Ilie Şerbănescu este în curs de renovare
Analistul politic Ilie Şerbănescu, fost ministru al economiei, locuieşte pe aceeaşi stradă cu Mihai Tatulici, adică pe Washington, însă într-un imobil mai puţin arătos, având în vedere că este în plină renovare. Deocamdată, casa nu mai are nici gard.
Ilie Dumitrescu i-a lăsat casa soţiei
Ilie Dumitrescu a locuit, până nu demult, împreună cu Letiţia Badea, fost manechin în echipa creatoarei de modă Zina Dumitrescu, într-o casă dichisită, pe strada Paris. Mai exact, ei s-au mutat aici atunci când li s-a născut primul copil, în urmă cu nouă ani. Din păcate, Ilie şi Letiţia s-au despărţit, după 14 ani de convieţuire, motiv pentru care, acum, în casa de pe Paris mai locuiesc doar Letiţia şi cei doi copii pe care îi are împreună cu Ilie.
Dăianu, vecin cu Vântu
Daniel Dăianu, eurodeputat PNL şi ministru al finanţelor, în perioada 1997 - 1998, locuieşte, de mulţi ani, într-o vilă de pe strada Paris, aceasta fiind, de fapt, casa părinţilor săi. Locuinţa liberalului e la o aruncătură de băţ de cea a lui Vântu.
În afară de calitatea lor indestructibilă de femei, cele trei vedete mai au ceva în comun. Toate sunt dependente de specialistul în frumuseţe Oana Turcu.
Şi Adriana, şi Adelina, şi Laura folosesc produse de tratament şi înfrumuseţare biologice, fabricate în Italia, din linia Oana Turcu. De pildă, soţia lui Silviu Prigoană s-a pregătit intens de botez, demarând acţiunea...
de înfrumuseţare cu o lună înainte de fastuosul eveniment.Pentru a fi cea mai frumoasă şi mai relaxată mămică, Adriana s-a lăsat pe mâna Oanei Turcu, urmând întocmai tratamentul personalizat recomandat de aceasta.
Pentru efecte imediate, Bahmuţeanu s-a ajutat de crema de corp extraforte pentru slăbire-termo, cu efect anticelulitic şi antivergeturi, dar şi de crema extraforte superactivă pentru masajul de tonifiere a sânilor şi corpului, pe bază de proteine vegetale.
În ziua botezului, mama lui Maximus Prigoană şi-a aplicat pe întregul corp ulei de migdale glitter, ce iluminează pielea cu reflexe aurii, dar şi un ser lifting cu efect instantaneu, în jurul ochilor.
Adelina Elisei o vizitează pe Oana Turcu, la show-room-ul ei din Bulevardul Magheru, aproape la fiecare sfârşit de săptămână, când se-ntoarce de la Milano, pentru a prezenta ştirile sportive la Antenă.
Cele două s-au cunoscut prin intermediul „agentului VIP” Cristian Brancu şi au devenit repede prietene. La sugestia specialistului în cosmetologie, Adelina a început deja pregătirile pentru noaptea nunţii. Viitoarea soţie a lui Cristi Chivu face tratament cu şampon-duş cu aloe, cremă regenerantă tricoactivă şi kerafil fiole, gel scrub ten gras, pentru faţă şi ulei bogat în migdale, pentru corp.
Monica Davidescu şi Adina de la Heaven au împrumutat obiceiul celor trei
Actriţa Monica Davidescu are grijă de corpul ei, pentru a-şi păstra forma de invidiat în rolurile pe care le are pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” şi cea a Teatrului Metropolis. Soţia lui Aurelian Temişan a fost văzută recent la Expoziţia „Zilele Frumuseţii – Estetika & Wellness 2008”, o manifestare complexă a esteticii, ce s-a desfăşurat la Sala Polivalentă din Capitală.
Mai exact, Monica a stat ceva timp la standul Ardes Cosmetici, unde a vizitat-o pe iubita lui Cristi Brancu, Oana Turcu, de la care şi-a achiziţionat câteva produse. Printre preferatele actriţei s-au dovedit a fi apa bogată de trandafiri cu vitamina E (tonic şi demachiant folosit încă din antichitate de regi şi regine), un lapte bogat de migdale, un Almond Shine ulei cu sclipici (cu care să-şi dea pe corp, în spectacolul „Chicago”) şi un scrub de duş ce conţine ceai alb şi seminţe de argan. Cam aceloraşi produse cosmetice le este fidelă şi Adina din trupa Heaven. Pe blondă a îngenuncheat-o definitiv şi crema supernutritivă de mâini, cu malakit şi migdale.
Dependenta in cauza nu este legata neaparat de Internet. S-a observat insa ca imediat dupa ce pleaca de la birou, foarte multi oameni deschid calculatorul si atunci cand ajung acasa.
In cazul acestei boli s-au identificat chiar patru simptome: un soi de "sevraj" atunci cand accesul la un calculator este restrictionat, o nevoie crescanda de piese, componente sau echipament tehnic mai performant, nevoia acuta de timp pentru a le folosi si repercusiuni negative ale propriei dependente.
Mesajele scrise au fost incluse pentru ca, potrivit doctorului Jerald Block, si acestea reprezinta un criteriu dupa care pot fi reperati "suferinzii". O pacienta in varsta de 21 de ani a marturisit ca nu se gandeste la stilul ei de viata ca fiind rezultatul unei boli psihice dar ca intr-adevar petrece enorm de mult timp in fata calculatorului. "Sunt aproape non stop conectata pe Face Book, eBay, ninemsn si multe alte site-uri. Trimit si in jur de 20 de sms-uri pe zi. Fara telefonul meu mobil ma simt ca si cum as fi goala."
Doctorul Robert Kaplan a declarat ca s-a intalnit cu primul caz de dependenta de Internet in 1998. De atunci si pana acum, fenomenul a capatat o amploare ingrijoratoare. "Traim in lumea Internetului, ceea ce creaza si va crea probleme serioase", a adaugat Kaplan.
Starleta porno Laura Andreşan a devenit persoană publică în urma unor scandaluri sexuale. Şi, cum aceste lucruri sunt pe placul românilor, vedeta a primit oferta generoasă de a fi amfitrioana unui reality-show, Interzis.
Totul bine şi frumos până când în sânul echipei au cam început să scârţâie lucrurile. Se pare că Laura nu se înţelege mai deloc cu cameramanii însărcinaţi să o filmeze zi şi noapte şi nu se sfieşte să arate acest lucru în public. Serile trecute, am văzut cu stupoare cum, la deschiderea unui cazinou din buricul Capitalei, Andreşan striga ca din gură de şarpe la bieţii cameramani: Aţi venit să mâncaţi şi să beţi? De asta sunteţi aici? De şase luni faceţi ce vreţi voi la emisiunea asta! Niciodată nu sunteţi lângă mine când am nevoie de voi! Nemulţumirile Laurei vizavi de cei care o filmează sunt mai vechi, însă vineri seara aceasta a luat foc. Un grup de cascadori invitaţi să facă atmosferă au inclus-o într-una din scenele lor, starleta fiind cea privilegiată să tragă cu pistolul, cu gloanţe oarbe, desigur, iar cameramanii de la B1 nu erau pe fază să surprindă totul. În timp ce zeci de priviri şi camere erau aţintite asupra lor, Andreşan a spus Stop cadru şi a plecat extrem de nervoasă să-şi caute operatorii. Într-un final, i-a găsit relaxându-se pe la ruletă, de unde i-a luat pe sus până la locul unde avea loc scena cu pricina. Simţindu-se ruşinaţi faţă de restul lumii şi cu musca pe căciulă, cei doi cameramani nu au avut nimic de comentat şi au rămas cu ochii în pământ pe tot parcursul pledoariei starletei porno, ca mai apoi să stea toată seara după fundul Laurei, ca nu cumva să le mai facă vreo scenă sau poate chiar să-i concedieze.
Primele fotografii ale lui Max şi Emme, gemenii cântăreţei americane Jennifer Lopez, născuţi pe 22 februarie, au fost publicate în ediţia de ieri a revistei People. Revista People a publicat, în exclusivitate, primele fotografii ale copiilor cuplului Jennifer Lopez - Mark Anthony.
Alături de fotografii, revista a realizat şi un interviu cu tinerii părinţi, care vorbesc despre noul lor rol în viaţă.
Lopez a declarat că, deşi a câştigat mult în greutate pe timpul sarcinii, nu se grăbeşte să revină la silueta de dinainte, pentru că o interesează mai mult să se concentreze asupra copiilor săi.
Cântăreaţa, care a încercat mai mulţi ani la rând să devină mamă, a fost atât de uimită că a rămas însărcinată, încât a făcut mai multe teste de sarcină pentru că nu îi venea să creadă că s-a întâmplat.
Lopez a adăugat că, după ce a aflat vestea, ea şi soţul său, Mark Anthony, au plâns de fericire. Jennifer spune că naşterea copiilor a fost cel mai “magic” moment din viaţa sa, “cel mai mare lucru” care i s-a întâmplat.
Potrivit informaţiilor existente, revista People ar fi plătit suma de şase milioane de dolari pentru a publica în premieră fotografiile gemenilor, însă publicaţia a refuzat să comenteze.
Lopez, în vârstă de 38 de ani, şi Anthony, în vârstă de 39 de ani, s-au căsătorit în iunie 2004. Aceşti gemeni sunt primii copii ai divei latino. Tatăl bebeluşilor, Mark Anthony, mai are trei copii dintr-o căsătorie anterioară.
MUTU si-a primit invitatii cu „pussy” si „cocks”. Organizare de camin cultural la PACHA CLUB
Publicat de del Piero la 18:51
Kitsch-ul îti zgârie retina înca de la usa: peretii si pardoseala sunt vopsite într-un rosu aprins, iar de-o parte si de alta a intrarii troneaza doua panouri mari care avertizeaza ca acolo sunt toaletele.
“Pussy”, pentru femei si “cocks” pentru barbati, sta scris in dreapta si respectiv stanga, pe cate un poster...
I se pregateste dinamovistului Cristi Pulhac ceva? Iubita sa, Alexandra, "interpreteaza" din ce in ce mai des rolul de mireasa! Desi Dinamo nu mai are sanse sa cistige campionatul, poate ca in curind va fi sarbatoare in Stefan cel Mare, cu ocazia nuntii fotbalistului.
Alexandra Enachescu si dinamovistul Cristi Pulhac sint impreuna de aproape opt ani, iar prin tirg se aude tot mai des ca cei doi indragostiti se vor casatori in curind. Dupa ce, anul trecut, iubita fotbalistului a defilat pe podium in rochie de mireasa, in cadrul galei "Creatiile anului", creatorii de moda o asalteaza cu oferte, solicitindu-i sa imbrace cea mai importanta rochie a colectiei. Spre exemplu, saptamina trecuta, Alexandra a imbracat una dintre tinutele din colectia de rochii de mireasa a Ritei Muresan. Pe iubita sportivului o prinde bine aceasta postura, din moment ce este invitata sa imbrace o astfel de rochie si in colectia pe care o va prezenta Liza Panait, in cadrul Summit-ului NATO ce va avea loc la Bucuresti. Astfel, obisnuinta cu rolul de mireasa, probabil ca Alexandra nu va mai avea mari emotii cind va face pasul cel mare si va merge in fata altarului ea insasi.
Incepem cu un nou document, marimile nu prea conteaza, sa fiti siguri ca aveti un background negru si destul spatiu pe margini.Sa aveti alb ca culoare foreground si negru background.Selectati Text Tool si scrieti textul dorit, eu folosesc fontul SF Fedora.

Tineti apasat Ctrl si click pe layer-ul cu text(asta selecteaza textul).Selectati Filter>Noise>Add Noise.Photoshop o sa va intrebe daca vreti sa rasterizati layer-ul, apasati OK si aplicati aceste setari:Amount:150%, Distribution:Uniform si bifati Monochromatic.
Filter>Pixelate>Crystallize si folositi cell size 3.Dupa aceea selectati Filter>Stylize>Find Edges si apasati Ctrl+I ca sa inversati culorile.

Image>Rotate Canvas>90 CW, Filter>Blur>Gaussian Blur: radius de 1 px, Filter>Stylize>Wind: method:wind, direction:from the right. Mai puteti sa mai aplicati odata filtrul Wind(Ctrl+F) fiindca ar da cel mai bun effect dar nu recomand de 3 ori.Image>Rotate Canvas>90 CCW.

Creati un nou layer, selectati un albastru deschis(eu am folosit #1498FE) si umpleti acel layer.Cu acest nou layer selectat, apasati Ctrl si click pe layer-ul cu text(sa selectati textul) alegeti Overlay ca Blending Mode.
Selectati acum layer-ul cu text si mergeti la Layer>Layer Style>Satin si folositi aceste setari:

Pentru prestaţia sa în cele două luni de concurs, „Pavarotti din Carpaţi" a primit 1.200 de euro
Reporterii „Adevărul" au fost în vizită acasă la Costel, în cartierul Coslada, lângă Madrid. Acolo am stat de vorbă cu Mihaela şi Ciprian Radu, familia care l-a găzduit pe tenor în timpul concursului. Aşa am aflat povestea vieţii din Spania a lui Costel Busuioc.
Ajuns în Spania în urmă cu doi ani, Costel Busuioc a fost ajutat de cei trei fraţi ai soţiei sale, stabiliţi în comunitatea Madrid. A locuit câteva luni în casa unuia dintre cumnaţi, după care a muncit în construcţii. Apoi s-a mutat într-o încăpere de la locul de muncă, până când a început concursul.
Acum un an şi jumătate, l-a cunoscut pe Ciprian Radu (38 de ani), originar din Botoşani. Cei doi au lucrat împreună şi s-au împrietenit. „Costel este o persoană foarte veselă. Aproape tot timpul cânta în timp ce muncea", spune Ciprian.
În noiembrie, românul a încercat să se înscrie la „Fiii lui Babel", însă fără succes. „Într-o zi, Costel mi-a spus că vrea să se înscrie la concurs, dar robotul vorbeşte repede şi el nu înţelege tot ce spune. Aşa că am sunat eu şi l-am înscris", povesteşte Ciprian.
Totodată, Costel s-a prezentat şi la preselecţia pentru emisiunea „Ai talent", difuzată de o altă televiziune. Premiul cel mare era în valoare de 150.000 de euro. Între timp, Costel a fost sunat de cei de la „Fiii lui Babel", care l-au invitat la preselecţie.
Apoi i s-a comunicat că este unul dintre cei 10 concurenţi aleşi. A doua zi, el a fost sunat şi de organizatorii emisiunii „Tienes talento", pentru a participa la selecţie. „Costel a decis să participe la «Fiii lui Babel», unde fusese deja admis. A considerat că are mai multe şanse să se lanseze în lumea muzicii, deoarece este o emisiune pentru cântăreţi", afirmă Ciprian.
I s-a recomandat o cură de slăbire
Costel a renunţat la locul de muncă şi s-a mutat în Coslada, în casa lui Ciprian, care locuia împreună cu soţia sa, Mihaela (34 de ani) şi cu cele trei fiice ale lor. „Costel avea nevoie de locuinţă doar sâmbăta şi duminica. I-am propus să se mute la noi", povesteşte Ciprian. El şi soţia l-au însoţit la fiecare preselecţie şi l-au sprijinit până la câştigarea concursului.
După ce a învins în prima gală, Mihaela i-a cumpărat un tort pentru a sărbători victoria. Apoi, organizatorii au sfătuit-o să-l supună pe Costel unui regim de slăbire. În weekend, producătorii emisiunii trimiteau pe e-mail partiturile pe care concurenţii trebuia să le studieze.
Costel exersa în casă: „Avem doi vecini de vârsta a treia, care sunt melomani. De obicei, sunt retraşi şi nu doresc să vadă pe nimeni, dar Costel le-a mers la inimă. Au aprins lumânări şi s-au rugat ca românul să câştige concursul.
După finală, au venit şi l‑au felicitat. Plângeau de bucurie", completează Ciprian. „Niciunul dintre noi nu consumă alcool şi nu ne place să mergem la restaurante. În seara victoriei, am cinat împreună şi am discutat despre concurs", spune Mihaela.
Salariul minim pe economie
Participanţii au primit salariul minim pe economie (28, 42 euro pe zi) din Spania, pe durata emisiunii, timp de aproape două luni. Premiul a constat într-un contract cu Sony Music. „S-au vehiculat multe zvonuri. La un moment dat, s-a spus că învingătorul va primi 8.000 de euro. Nimic mai fals. Toţi concurenţii au fost plătiţi cu salariul minim pe economie. Niciodată nu s-a discutat despre premii în bani, doar de contractul cu Sony", a afirmat Mihaela Radu, angajată la Sony Music.
Oferte refuzate de Costel
După victoria finală, fostul salahor a primit diverse oferte de lucru sau de sponsorizare, dar casa de discuri, care se ocupă şi de situaţia sa financiară, l-a sfătuit să le refuze pe toate:
Gigi Becali a anunţat în presă că vrea să-i dea un premiu de 10.000 de euro. Sony Music a fost de părere că banii ar trebui investiţi în satul Ghilad, Timiş, unde locuiesc soţia şi cei patru copii ai lui Costel.
Blue Air i-a oferit lui şi familiei sale transport gratuit cu avionul în toată lumea, dacă va deveni imaginea companiei.
O agenţie de voiaj din Spania l-a ademenit cu bilete gratuite de avion pe ruta Timişoara-Madrid.
Profesorii de liceu ar putea primi anul viitor 150 de euro pentru a-şi cumpăra haine
Publicat de del Piero la 17:59Propunerea legislativă a fost iniţiată de pesediştii Miron Mitrea şi Angel Tâlvăr şi prevede acordarea unui ajutor anual de 150 de euro profesorilor de liceu titulari şi suplinitori pentru achiziţionarea de haine.
Ajutorul financiar se acordă la solicitarea profesorilor şi este calculat la cursul de schimb al BNR comunicat la data plăţii. Sumele vor fi asigurate de la bugetul de stat prin Ministerul Educaţiei, iar legea în cazul în care va fi votată de Camera Deputaţilor se va aplica din 2009.
Iniţiativa a trecut de plenul Senatului cu 70 de voturi pentru, o abţinere şi 5 voturi împotrivă şi va pleca la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. (sursa NewsIn)
Ne vom mai bucura de temperaturi de peste 20 de grade Celsius încă două zile: specialiş tii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că miercuri şi joi vremea se va răci simţitor.
În ultima parte a intervalului, maximele vor ajunge doar la 10 grade Celsius, dar nu pentru mult timp. Meteorologii estimează că sfârşitul acestei săptă mâni va aduce din nou soare şi temperaturi ridicate.
Astăzi va fi foarte cald, temperaturile ajungând până la 22 de grade Celsius (cu zece grade peste nivelul înregistrat în mod obişnuit în această perioadă a anului). Mâine, termometrele vor arăta maxime de 17 grade Celsius. Va ploua slab în Muntenia, Moldova şi Transilvania. Miercuri, precipitaţiile se extind, iar în nord, la deal şi la munte vor fi lapoviţă şi ninsoare. Maxima zilei va fi de 14 grade Celsius. Joi va fi şi mai rece: temperaturile nu depăşesc 10 grade Celsius, iar precipitaţiile de la munte se transformă în ninsoare. Vremea dă şanse de ameliorare abia vineri.
| Azi Maxima: 17°C Realitate: 14°C Rasare: 6:23 AM | Noaptea Minima: 10°C Realitate: 9°C Apune: 6:21 PM |
Argentina este sursa primei reprezentari grafice a unui pick-up construit sub brandul Volkswagen. Pana in prezent au existat o serie de zvonuri in legatura cu acest model, insa niciunul din surse oficiale. Acum insa suntem in fata unei dezvaluiri oficiale. Viitorul model de transport usor apare pe un banner expus la un targ agricol din Argentina. Din imagine se poate identifica o masina in segmentul Hilux-ului celor de la Toyota sau L200-le de la Mitsubishi, dar exista si alte modelel similare de la Ford, Nissan etc. Intre 1989 si 1997 Volkswagen a produs si vandut in America de Sud o astfel de masina care a fost numita Taro. Modelul era un Hilux rebranduit, care provenea de la o linie de productie comuna a Volkswagen si Toyota. Noul pick-up poate primi acelasi nume sau chiar TaroII, spun surse de peste Ocean.
Exista sanse ca masina de fie dotata cu tractiune pe puntea fata, dar faptul ca va transporta 1.5 tone ar fi mai indicat ca tractiunea sa mearga catre puntea spate. Evident ca va exista si o versiune 4X4, mai ales ca masina poate fi transformata intr-o varianta mai ieftina de Touareg, atat pentru America de Sud, cat si pentru Europa.
Un premiu în valoare de aproximativ trei milioane de euro va fi pus la bătaie duminică, 16 februarie, la o nouă extragere din seria Tragerilor Speciale Loto 6/49 ale Primăverii, potrivit Lilianei Mincă, directorul Loteriei Române.
Pentru extragerea de duminică, Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri la categoria I cu suma de 500.000 de lei. Reportul înregistrat, în prezent, la această categorie depăşeşte 9 milioane de lei. Jucătorii la Loto 6/49 îşi măresc şansa de a câştiga dacă participă şi la extragerea Noroc.
Cel mai mare pot din istoria Loteriei s-a ridicat la valoarea de 12,5 milioane de euro şi a fost adjudecat, în ultima duminică din luna ianuarie a acestui an, de un cetăţean român de origine străină, care locuieşte în Bucureşti. Acesta este un jucător fidel la loto şi a ghicit numerele norocoase completând trei variante simple cumpărate cu 13,3 lei.
Un alt premiu „istoric“, în valoare de aproape 8 milioane de euro, a intrat în buzunarul unui român în vârstă de 24 de ani, din Călăraşi, la sfârşitul lunii august a anului trecut. Din banii câştigaţi, tânărul a făcut donaţii, şi-a cumpărat câteva maşini, şi-a deschis câteva afaceri. Însă cea mai mare parte a banilor a investit-o în imobiliare.
Daca aveti ceva de vandut si vreti ca anuntul dumneavoastra sa apara pe acest blog contactati-ne la id de messenger real.steaua !
Creaza un nou layer intr-un fisier nou Photoshop si coloreaza-l in intregime cu o culoare maroniu deschis catre portocaliu. Depinde de nuanta de culoare pe care o doresti.
La Filter > Noise > Add Noise foloseste urmatoarele setari:


Apoi du-te la Filter->Blur->MotionBlur si foloseste urmatoarele setari:

Imaginea obtinuta ar trebui sa arate asa:

Apoi urmeaza pasii urmatori
- Multiplica layerul
- Selecteaza Image >Adjustments > Desaturate
- Selecteaza blending mode la soft light si scade opacitatea layerului

Acum am obtinut cam ce ne doream cu o singura exceptie. Problema este ca stratul de lemn creat de noi este perfect si nu contine nici o iregularitate asa ca:
De la Filter->Liquify
Cea mai buna metoda de a crea puncte pe stratul de lemn este urmand urmatorii pasi:
- Selecteaza spatiul unde vei crea punctul de imperfectiune
- Foloseste unealta nudger pentru a trage cursorul in afara punctului selectat
- Foloseste apoi unealta de spirala pentru a crea puncte mari de imerfectiune cu o miscare de sus/jos.
Iata ce am obtinut:
Pe data de 4 martie Catalin a implinit 21 de ani. Cu aceasta ocazie, cei care ii sunt alaturi de aproximativ 2 ani, Prima TV si Universal Music Romania, i-au organizat lui Catalin o petrecere surpriza la care au fost invitati prietenii apropiati ai sarbatoritului, intr-un cadru foarte intim.
Catalin a fost impresionat de numarul mare de invitati ce l-au asteptat sa ii cante “La multi ani!”, aproape o suta de prieteni vrand sa ii fie alaturi la ora 12 pentru a-i ura toate cele bune pentru noul an!
Catalin i-a avut alaturi pe cei care cu care a concurat la Megastar, dar si pe cei 12 finalisti care se lupta anul acesta pentru titlul pe care el l-a castigat in aprilie 2007. Intrega echipa de la Prima TV (emisiunea Megastar si stiri) a vrut sa fie prezenta pentru a-l sarbatori pe cel ce a castigat prima editie a Megastarului.
Crina Mardare si Mihai Ungureanu au fost prezenti la petrecere si i-au urat la miezul noptii toate cele bune si succese cel putin la fel de mari si de acum incolo.
Cele mai infocate sustinatoare ale lui Catalin, fetele care dedica mare parte din timpul lor liber forumului lui Catalin i-au facut acestuia un cadou foarte special, o stea! O stea adevarata ce se afla in constelatia Pesti si ii poarta incepand de pe data de 4 martie 2008 numele.
La ora 12 Catalin a suflat in lumanarile ce se aflau pe tortul in forma de pian, instrumental lui de suflet. (Universal Music, 7 Martie 2008)
Uitandu-ma pe net.. am vazut un tutorial in Photoshop interesant si m-am gandit sa vi-l prezint!
Pas 1. Deschidem un document nou. Setam foreground negru si background alb.
Pas 2. Aplicam filtrul Clouds stratului nostru. Filter -> Render -> Clouds. Veti obtine o imagine similara celei de mai jos.
Pas 3. Aplicam filtrul Glass. Filter -> Distort -> Glass folosind parametri:
Distorsion: 20
Smoothness: 7
Texture: Frosted
Scaling: 70%
Invert: nebifat
Pas 4. Modificam culoarea catre o tenta de albastru marin, dar la fel de bine puteti alege orice alta nuanta.
Image -> Adjustments -> Colour Balance folosind parametri: -75, -25, +30.
Pas 5. Imaginea poate fi gata, dar daca doriti puteti adauga impresia de perspectiva.
Edit -> Transform -> Perspective. Trageti de un colt de jos al imaginii si apoi apasati Enter.


















